Lumea fascinantă a basmului invadează Castelul Bran pe 1 Iunie. Cavaleri și domnițe, meșteri populari, istorisiri însuflețite de culoare și imaginație, cuvinte înșirate într-o frumoasă povestire scrisă de Regina Maria, dansuri populare, păpuși mânuite cu măiestrie de actori profesioniști, dulciuri și multă-multă voie bună vor compune o zi minunată. Toate acestea sunt prilejuite de sărbătorirea Zilei Internaționale a Copilului.